Imediat ce intri în curte, în faţa ochilor apare în dreapta casa cu cele două parcări, iar în stânga foişorul.

Dar parcă totul păleşte în faţa măreţiei muntelui ce se deschide în faţă, şi care, prin desimea şi culoarea brazilor te invită în toate anotimpurile sale săi cunoşti tainele. Priveliştea din jurul casei este îmbogăţită de un mic havuz construit din piatră şi înconjurat de flori, de un balansoar, scrânciob, locuri de joacă pentru copii, dar şi de o generoasă pajişte, care pe tot parcursul verii este albă de margarete.

Casa a fost construită în stilul arhitectonic al caselor bucovinene, în care predomină lemnul: la exterior, la cerdacul care înconjoară casa, la şindrila acoperişului, dar şi în interior, unde o scară rustică asigură accesul la mansarda a cărui tavan este sprijinit pe grinzi masive.

Parterul este generos ca spaţiu şi este împărţit în două zone. Holul de intrare – în stânga se află locul de gătit bine dotat cu plită şi cuptor electric, frigider, maşină de spălat vase şi locul de luat masa – se deschide printr-un glasvant spre living a cărui dotare cu bar, televizor, şemineu şi canapele asigură un loc bun de relaxare.

În partea dreaptă a holului este un grup sanitar de serviciu precum şi două dormitoare cu băi aferente, utilizate de membrii familie.

Etajul este destinat musafirilor. Holul spaţios asigură accesul în cele patru camere, dar numai după ce gramofonul, radioul cu lămpi, torcătoarea amplasate aici îţi încântă ochiul. Camerele sunt diferenţiate între ele prin suprafaţă, prin orientarea ferestrelor, prin culoarea faianţei şi a gresiei din băi, dar şi prin culoarea mobilierului.

 

Confortul în toate anotimpurile este asigurat de apă rece şi caldă din sursa proprie (fântână cu hidrofor), de încălzirea centralizată prin calorifere în camere şi exclusiv prin pardoseală în băi.

Având în vedere poziţia pensiunei, se pot organiza excursii atât la mănăstirile din judeţ dar şi drumeţii pe diferite trasee, iar pentru petrecerea serilor puteţi opta pentru jocuri, plimbări, etc.

În imediata apropiere a pensiunei s-a construit un foişor complet din lemn cu multiple utilităţi, care adăposteşte fântâna cu ciutură, grătarul, afumătoarea, dar şi un colţ amenajat pentru conversaţii sau chiar masă.

În perioada caldă se poate beneficia de un scrânciob, hamac, locuri de odihnă pe ceardac, pe malul iazului sau lângă căpiţele de fân. Iarna, panta pajiştei se poate transforma într-o veritabilă pârtie pentru săniuţe sau schiuri.

Toate cele prezentate, la care adăugăm aerul puternic ozonat şi alte surprize pentru cei ce ne calcă pragul, ne determină ca toate perioadele de vacanţă şi sfârşituri de săptămână să le petrecem cu mare plăcere la cabana familiei noastre.

Pornind de la ideea construirii unui loc de refugiu pentru familie, ceea ce trebuia să fie o mică casă construită în stil ţărănesc, a devenit, în final, un loc suficient de primitor pentru prieteni sau pentru prietenii prietenilor.